Sub lozinca “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu”, fostul director al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sibiu, Pompil Varga, a venit la sediul organizaţiei, joi, în jurul prânzului, cu dorinţa de a se reinstaura în funcţie, după ce a fost demis în anul 2017.

Fostul director, însoţit de un avocat şi un executor judecătoresc, a adus cu el şi o bormaşină cu care a forţat intrarea în sediu.
Romeo Stoicescu, directorul actual al AJVPS, a chemat poliţiştii.
“Am fost solicitaţi să intervenim pentru aplanarea unei stări conflictuale între două grupuri de persoane, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi. În urma acestui conflict, o uşă a fost distrusă, motiv pentru care reprezentanţii asociaţiei au depus la Poliţia Municipiului Sibiu o plângere privind săvârşirea infracţiunii de distrugere. În continuare, se desfăşoară cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii acestui incident”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.
Întâmplarea de joi a fost postată într-un filmuleţ chiar şi pe pagina de Facebook a Filialei Pescarilor Sibiu, însoţită de comentariul “În loc să ne păzim apele şi fondurile de vânătoare, ne păzim de fostul director”.

Spargere sediu

In loc sa ne pazim apele si fondurile de vanatoare, ne pazim sediul de fostul director.

Publicată de Filiala Pescarilor Sibiu pe Joi, 1 Noiembrie 2018

Articolul precedentSpațiul de depozitare a mașinilor ridicate se mută într-un spațiu pe strada Preot Bacca din cartierul Valea Aurie
Articolul următorAl patrulea urs accidentat mortal, pe şoselele Sibiului