Dacă vrei să devii asistent maternal profesionist, acum este şansa ta!

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu îşi dezvoltă reţeaua de asistenţi maternali şi face o selecţie în vederea atestării şi angajării persoanelor interesate.

Asistentul maternal profesionist este o persoană fizică, atestată, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea copilului pe care îl primeşte în plasament. Condiţiile pe care persoanele interesate trebuie să le îndeplinească sunt următoarele:

– nivel de instruire-studii medii

– domiciliul pe raza judeţului Sibiu

– spaţiu suficient pentru copil

– să nu aibă probleme medicale

– să nu aibă cazier

Asistenţii maternali sunt obligaţi să asigure integrarea copilului în viaţa socială (înscrierea la grădiniţă, şcoală, etc.), să asigure creşterea şi îngrijirea copilului (înscrierea la medicul de familie, regim alimentar corespunzător vârstei, respectarea tratamentului medicamentos, evaluarea medicală periodică a copilului), să participe la întâlnirile copiilor cu familia naturală sau adoptivă, să pregătească copilul în vederea integrării în familia naturală sau adoptivă şi să păstreze confidenţialitatea informaţiilor despre copii.

Cei interesaţi să devină asistenţi maternali trebuie să treacă prin procesul de atestare, respectiv, evaluarea socială, psihologică, cursul de formare iniţială şi atestarea.

Asistenţii maternali primesc un salariu de bază + sporuri (vechime, plasament copii cu handicap, etc.) iar copilul luat în plasament primeşte alocaţie de stat şi alocaţie de plasament.

Persoanele apte de muncă, cu domiciliul pe raza judeţului Sibiu, ce dispun de spaţiu locativ, nu au probleme de sănătate şi doresc să îngrijească la domiciliul propriu un copil, sunt rugate să sune la numărul de telefon 0751174404 expert implementarea Adela Demian sau 0269/232066 int.31 Serviciul Management de Caz pentru Asistenţă Maternală.

Activităţile sunt finanţate prin intermediul proiectului POCU/480/4/19/127169 “TEAM – UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4: Incluziunea socială şi combaterea sărăciei. Prioritatea de investiţie 9.iv: Creşterea accesului la servicii accesibile, durabile şi de înaltă calitate, inclusiv asistenţă medicală şi servicii sociale de interes general, apel de proiecte POCU/480/4/19/19/Operaţiune compozită OS. 4.5, 4.14 – Reducerea numărului de copii şi tineri plasaţi în instituţii, prin consolidarea reţelei de asistenţi maternali. Proiectul este derulat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) in calitate de Beneficiar, în parteneriat cu cele 47 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Sursa: Realitatea de Sibiu

Articolul precedentGabriel Tischer: “Când iubești Sibiul, nu e greu să faci legături cu oamenii”
Articolul următorVIDEO Dezvăluiri EXCLUSIVE, la Realitatea PLUS. Adrian Severin, despre cum a pornit statul paralel în România