Aproximativ 30 de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au protestat miercuri, timp de două ore, în fața sediului Consiliului Județean, fiind nemulțumiți că nu își primesc sporurile pentru condiții deosebite de muncă.

„Am ieșit în stradă pentru că ne dorim să ne primim sporurile. Am rămas fără ele încă din 2016. Am pierdut foarte mult! E dreptul nostru să le primim!Lucrăm din 2016 cu spor 0. Nu se poate așa ceva la un serviciu unde ai de-a face cu bolnavii cu retard mintal chiar grav, sever. Sunt bolnavi care nu știu să vorbească, să se îmbrace. La noi sunt cei mai gravi. Lucrăm și câte o asistentă la 140 de beneficiari, că nu e personal. Și nici sporuri nu sunt! Eu am pierdut cam 1.000 de lei pe lună și se simte”, declară Vasilica Tocăneș, angajată din 2004 la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Rîu Vadului.
În cadrul manifestației din fața CJ Sibiu, protestatarii, reprezentanți ai Sindicatului SANITAS, au purtat pancarte pe care au scris „Respectați OUG 153/ 2018!” și „Vrem sporul de condiții vătămătoare conform legii!”.
La începtul acestei luni, Guvernul a alocat pentru plata salariilor din sistemul de Asistență Socială 3,6 milioane de lei, față de 8,6 cât solicitase Consiliul Județean Sibiu.
„Aceste alocări pe care Guvernul le-a făcut din rezerva de stat către sistemul de asistență socială nu sunt îndestulătoare pentru a acoperi salariile și sporurile pe care le solicită cei de la Asistență Socială. Noi, din alocările făcute, putem să asigurăm salarii și sporuri pentru luna noiembrie pentru cei care lucreaza în sistemul de persoane adulte, însă alocările pentru sistemul pentru copii sunt la fel, insuficiente.(…) Nu o să îi lăsăm descoperiți. O să luăm în continuare din rezerva noastră bugetară, o să le acoperim salariile și – sperăm – și sporurile”, a declarat recent Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
DGASPC Sibiu are peste 1.000 de angajați.

Articolul precedentMuzeul ASTRA le destăinuie copiilor secrete din satele natale
Articolul următorVIDEO | Un TIR plin cu lemne s-a răsturnat pe DN14. Patru victime transportate la spital