La finalul săptămânii trecute, pe DC 44, în afara localității Fofeldea, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un moped condus de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, domiciliat în comuna Marpod.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiștii au constatat că mopedul este neînregistrat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 23,30, pe strada Grigore Ionescu din orașul Cisnădie, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 22 de ani.

Polițiștii au constatat că cel aflat la volan nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După recoltarea probelor biologice, în cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 20,00, pe DJ 105G, în localitatea Racovița, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic un șofer în vârstă de 27 de ani, din Sadu, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată, în jurul orei 23,30, în municipiul Sibiu, un alt conducător auto a fost testat alcoolscopic, un sibian în vârstă de 53 de ani, rezultatul afișat de aparat fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot în 11 iunie a.c., în jurul orei 23,40, în municipiul Sibiu, pe strada Mălinului, polițiștii au depistat un alt conducător auto a cărui testare alcoolscopică a avut un rezultat pozitiv. Este vorba despre un sibian în vârstă de 40 de ani, aflat la volan cu o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 12 iunie a.c., în jurul orei 03,00, în municipiul Sibiu, polițiștii au efectuat semnalul de oprire șoferului unui autoturism condus pe Bulevardul Corneliu Coposu. Conducătorul auto nu a oprit continuându-și deplasarea urmărit de echipajul de poliție până pe strada Fabricii, unde s-a răsturnat. Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă testarea alcoolscopică a șoferului, un sibian în vârstă de 31 de ani, a rezultat într-o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 12 iunie a.c., în jurul orei 11,00, pe DJ 141A, în localitatea Șeica Mare, seria conducătorilor auto depistați sub influența alcoolului a continuat. Este vorba despre un sibian în vârstă de 40 de ani, care a prezentat o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată, în jurul orei 21,30, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Cisnădie, șofer al unui autoturism condus pe strada Mihai Viteazu din Șelimbăr a fost testat alcoolscopic cu un rezultat de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 13,00, pe DN 1, în afara localității Avrig, un șofer în vârstă de 54 de ani, din Șelimbăr, a prezentat o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Toți conducătorii auto de mai sus au fost însoțiți la unități medicale unde le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, pe numele fiecăruia fiind întocmite ulterior actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. 

 

 

Articolul precedentAlerte meteo de ploi torențiale și vânt puternic în mai bine de jumătate din țară!
Articolul următorCe facem dacă ne prinde furtuna- sfaturi de la pompieri