Începând de azi, timp de trei zile (4-6 aprilie), medicii dermatologi ai SCJU Sibiu participă la cea de-a doua ediție a conferinței “Zilele Dermatologiei la Sibiu”, cu tema „Clasic si modern în Dermatologie”, care se va desfășura la hotel Ramada, Sibiu.

Manifestarea științifică este organizată sub egida Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, cu sprijinul Societății Române de Dermatologie fiind creditată EMC. Prof univ. dr. Maria Rotaru, medicul șef al Secției Clinice Dermatologie a SCJU Sibiu este Președinte al Conferinței, fiind totodată membru în Consiliul Director al Societății Române de Dermatologie.
„În acest an vom fi onorați cu participarea unor personalități de renume mondial in Dermatologie, având ca invitat de onoare pe profesorul Harald Kittler de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Viena, Austria, unul din cei mai apreciați și carismatici specialiști în dermoscopia leziunilor pigmentare si dermoscopia digitală”, a declarat prof. univ. dr. Maria Rotaru.
La manifestarea științifică vor participa și președintele Societății Române de Dermatologie, prof. univ. dr. Călin Giurcăneanu, prof. dr. Marius Raica – rectorul UMF Timișoara, alături de numeroși profesionişti din domeniul dermatologiei și altor specialități medicale din centrele Universitare din București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, care vor susține prelegeri și lucrări. Pentru rezidenți și studenți participarea este gratuită.
Pe parcursul celor trei zile ale conferinței se va derula un program ştiinţific deosebit de interesant şi divers, specialiştii invitaţi abordând o tematică complexă.
Astfel, ziua de joi va cuprinde o sesiune dedicată medicilor rezidenți, studenților și doctoranzilor iar ziua de vineri, 5 aprilie, este rezervată prezentărilor pe teme cum sunt: aspectele moderne legate de flebologie (studiul sistemului venos), psoriazis si boli inflamatorii (partea I), tumori maligne precum și lucrări și studii de caz în cadrul secțiunii de interdisciplinaritate. Sâmbătă, 6 aprilie, sesiunile științifice vor fi reluate cu prezentarea lucrărilor pe temele: psoriazis și boli inflamatorii (partea II), Tumori non-melanocitare și melanocitare urmând apoi secțiunile varia și E-postere.
“După succesul primei ediții a conferinței, care a ridicat standardul de calitate la un nivel superior, ne dorim să continuăm pe aceeași direcție și să contribuim, atât prin activitatea de cercetare științifică cât și prin cea medicală, la dezvoltarea centrului universitar din Sibiu și implicit a Spitalului Clinic Județean din Sibiu. Beneficiile unui astfel de eveniment se vor reflecta în dobândirea de noi cunoștințe privind metodele de diagnosticare şi tratament. Țin totodată să le mulțumesc pentru implicare tuturor colegilor dermatologi din Sibiu și din țară precum și colegilor din alte specialități medicale cu care ne intersectăm în activitatea noastră” a precizat prof. univ. dr. Maria Rotaru.

Articolul precedentCopilul prins sub remorca unui tractor, la Cisnădioara, a decedat
Articolul următorDoi tineri reținuți pentru furt calificat