Primăria Sibiu va investi peste 11 milioane de lei, fonduri europene, pentru extinderea Şcolii Gimnaziale Regele Ferdinand din Sibiu, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

ADR Centru a anunţat Primăria Sibiu că proiectul depus pentru obţinerea fondurilor europene pentru extinderea Şcolii gimnaziale Regele Ferdinand şi construcţia unei săli de sport a fost aprobat, trecând de evaluarea tehnică şi financiară. Astfel, proiectul intră în linie dreaptă pentru semnarea contractului de finanţare din fonduri europene nerambursabile, având o valoare de 11,76 milioane de lei, din care 11,53 milioane de lei sunt fonduri europene, restul reprezentând contribuţia Municipiului Sibiu, din bugetul propriu“, se precizează în comunicatul Primăriei Sibiu.

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, anunţă mai multe investiţii în unităţile de învăţământ din oraş.

Acesta este al treilea proiect de extindere a spaţiilor unităţilor de învăţământ finanţat din fonduri europene. La Şcoala N. Iorga lucrările sunt în curs pentru construcţia unui nou corp şi a unei săli de sport. Pentru extinderea Şcolii I.L. Caragiale procedura de achiziţie pentru execuţia lucrărilor este în curs şi vom semna contractul până la finalul anului. La acestea se adaugă şi alte proiecte de extindere a unităţilor de învăţământ pe care le avem în curs, în diverse stadii: construcţia noului Liceu de Arte, construcţia şi amenajarea a 9 creşe noi, construcţia şi amenajarea a 4 grădiniţe noi, extinderea Şcolii nr. 4, a Colegiului Goga, a Liceului Ghibu şi a Colegiului Andrei Şaguna“, a declarat Fodor.

Potrivit primarului, extinderea Şcolii Regele Ferdinand se va realiza prin construcţia unui corp nou, cu parter şi trei etaje, rezultând o suprafaţă suplimentară de peste 1.100 de metri pătraţi. În acest corp se vor amenaja cinci săli de clasă, două laboratoare, un Centru de Documentare şi Informare cu sală de lectură şi grupuri sanitare pe fiecare nivel. Pe acoperişul clădirii vor fi amplasate panouri solare care vor asigura până la 70% din energia necesară pentru producerea apei calde.

Sala de sport va avea o suprafaţă de 1.340 de metri pătraţi şi va comunica cu noul corp de clădire. Pe lângă sala propriu-zisă, se vor amenaja vestiare, duşuri, grupuri sanitare, un cabinet medical şi depozitul pentru materiale sportive. Acoperişul zonei de acces în sala de sport va fi amenajat ca terasă cu iarbă.

Şi curtea şcolii va fi reamenajată. Se va reface întreaga suprafaţă asfaltată şi se va moderniza canalizarea pluvială, iar la final se vor amenaja un teren de baschet şi unul de handbal. De asemenea, se vor amenaja mici zone verzi şi se vor planta arbori.

AGERPRES

Articolul precedentMasca de protecție, obligatorie în toate spațiile deschise din orașul Miercurea Sibiului
Articolul următorFocar de coronavirus la o fabrică de mobilă din Sibiu!