Vicepremierul Dan Barna transmite că Guvernul a aprobat în şedinţa de joi hotărârea privind realizarea unui pavilion chirurgical politraumă la Spitalul Militar Sibiu, potrivit agerpres.ro.

“Veste bună pentru Sibiu. Am susţinut astăzi aprobarea de către Guvern a Hotărârii prin care Spitalul Militar Sibiu va avea un pavilion nou – bloc chirurgical politraumă. Capacitatea şi calitatea serviciilor medicale disponibile în Sibiu va fi îmbunătăţită. În şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobată Hotărârea pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii”, a scris vicepremierul, pe Facebook.

Potrivit notei de fundamentare, în prezent, în cazarma 1044 Sibiu funcţionează Spitalul Militar de Urgenţă Dr. Alexandru Augustin, care asigură servicii medicale de specialitate, în regim de urgenţă şi ambulatoriu, pentru cadrele militare, familiile acestora şi populaţia civilă din judeţele Sibiu, Alba şi Hunedoara.

“Proiectul de investiţie imobiliară, prin construirea pavilionului nou, chirurgical, şi implementarea proiectului ‘Politraumă’ este destinat să exercite autonom macrofuncţiile de urgenţă, diagnostic ambulatoriu, tratament chirurgical, funcţii medico-militare, integrându-se funcţional şi infrastructural în ansamblul Spitalului Militar de Urgenţă dr. Alexandru Augustin. (…) Pavilionul chirurgical politraumă ţinteşte aducerea potenţialului şi eficienţei serviciilor de urgenţă, diagnostic şi tratament la nivelul ţărilor Uniunii Europene cu sistem sanitar avansat”, arată documentul.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentUn nou val de caniculă va lovi România! Când se va întâmpla
Articolul următorAutoritățile anunță că anul școlar va începe cu prezența fizică a elevilor