Sărbătoarea Botezului Domnului din 6 ianuarie va aduna și în acest an mii de credincioși la slujbele religioase din cadrul programului liturgic și duhovnicesc de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu și din Piața Mare, arată Arhiepiscopia Sibiului.

Sfânta Liturghie va fi oficiată de la ora 9 la Catedrala Mitropolitană de un sobor de preoți și diaconi condus de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
La ora 11.45 va avea loc procesiunea spre Piața Mare, iar de la ora 12, pe scena din Piața Mare va fi oficiată slujba de sfințire a apei, cu participarea tuturor preoților de la bisericile din oraș.
Pentru credincioși au fost pregătite 15.000 de sticle de 0,5 litri cu aghiazmă mare, iar în Piața Mare vor fi așezate 10 butoaie de câte 500 de litri fiecare pentru slujba de sfințire. Vor fi împărțiți credincioșilor 12.500 de litri de aghiazmă mare în total, cantitatea fiind aproximativ egală cu cea din anii trecuți.

Articolul precedentUn tânăr de 22 de ani s-a urcat la volan băut și fără permis
Articolul următorConcursuri de sanie și ski în week-end la Arena Platoș