Continuă seria șoferilor de pe drumurile județului Sibiu care se urcă la voln fie sub influiența băuturilor alcoolice, fie fără a deține carnet de conducere. Doar în ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au depistat doi șoferi băuți și doi bărbați care conduceau deși nu dețin acest drept.

Unul dintre ei a fost depistat în dimineața zilei de 16 februarie, în jurul orei 04:30. Bărbatul, în vărstă de 45 de ani, din Agnita, conducea un autoturism între Agnita și Merghindeal. La un moment dat a pierdut controlul direcției și a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se în șanț. La testarea alcoolscopică a șoferului, s-a constatat că acesta avea o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La aceeași dată, în jurul orei 04:35, în municipiul Sibiu, pe strada Dobrun, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Neamț, a fost depistat conducând cu o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Ambii șoferi au fost conduși la unități medicale pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, în cauză fiind deschise dosare de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, spun polițiștii.
De asemenea, aseară, în jurul orei 21:00, pe raza localității Nou, doi sibieni, în vârstă de 18, respectiv 38 de ani, au fost identificați la volan deși nu dețin permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule. Și pe numele lor s-au întocmit dosare de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Articolul precedentTrei bărbați arestați după ce nu au încălcat prevederile controlului judiciar
Articolul următorUn bărbat a înregistrat convorbirea cu un individ care încerca să-l păcălească prin metoda accidentul