La proba scrisă de Limbă și literatură română au fost prezenți 3.320 candidați, iar 307 nu s-au prezentat la examen, în județul Sibiu. Potrivit IȘJ Sibiu, nu au existat candidați care să aibă temperatura peste maximul admis. și nici elevi eliminați pentru tentativă de fraudă.

Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba și literatura maternă, va fi susținută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Articolul precedentSUBIECTE EVALUARE NAȚIONALĂ 2020. Ce au avut de rezolvat elevii la Limba și literatura română
Articolul următorAmenzi de 170.000 de lei, aplicate de polițiștii sibieni, weekendul trecut