În perioada ianuarie – martie 2021, Agenția Națională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 3.462 proceduri de achiziție publică.

Dintre aceste proceduri, aproximativ 27% se referă la contracte finanțate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conțin 16.156 de contracte subsecvente (loturi).

Mai mult decât atât, în aceeași perioadă au fost emise șase avertismente de integritate în valoare totală de 15,9 milioane lei (aprox. 3.2 milioane euro).

În analiza PREVENT au fost luate în considerare date și informații cu privire la 1.043 autorități contractante, 7.677 de operatori economici și 109.795 persoane, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai ofertanților.

Rezultate în perioada 20 iunie 2017 – 31 martie 2021

Prin intermediul sistemului PREVENT, Agenția Națională de Integritate a emis, în perioada 20 iunie 2017 – 31 martie 2021, 133 avertismente de integritate pentru potențiale conflicte de interese în proceduri de achiziție publică în valoare totală de peste 1,35 miliarde lei (peste 274 milioane euro).

Potențialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziție publică derulate de autorități contractante reprezentând ministere, instituții publice de la nivel central și local, unități administrativ-teritoriale, regii autonome, precum și companii/societăți comerciale la care statul este acționar majoritar.

Dintre acestea, în aproximativ 98% din cazuri, conducătorii autorităților contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar în două cazuri, ANI a declanșat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: „Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare.“

În perioada de referință, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potențiale conflicte de interese, 66.293 proceduri de achiziție publică. Dintre acestea, aproximativ 15% se referă la contracte finanțate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conțin un număr total de 291.058 contracte subsecvente (loturi).

De asemenea, în 62 de situații, ANI a notificat Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziție publică, rezultate în urma activității de analiză a PREVENT.

Ce este și cum funcționează sistemul PREVENT

 

Sistemul PREVENT a fost lansat la sfârșitul lunii iunie 2017 cu scopul de a preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.

Concret, acest mecanism de prevenție presupune analizarea datelor și a informațiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorității contractante prin interconectarea sistemului PREVENT cu baze de date relevante (Oficiul Național al Registrului Comerțului – ONRC, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date – DEPABD).

Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relații ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă și persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanți în cadrul procedurilor de achiziție inițiate de către o autoritate contractantă.

În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate, iar autoritatea contractantă trebuie să ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese emis de sistemul PREVENT.

Mai multe detalii despre sistemul PREVENT pot fi consultate la secțiunea dedicată din pagina de Internet a Agenției Naționale de Integritate la adresa https://www.integritate.eu/prevent.aspx .

 

 SURSA: AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Articolul precedentConsiliul Naţional al Elevilor propune ca, în anul şcolar 2021-2022, cursurile să înceapă în 6 septembrie şi să se încheie în 4 iunie
Articolul următorCulisele statului paralel, MARȚI, ora 18.00: Comerțul României, pe mâna ofițerilor sub acoperire – I.C.E. „Dunărea”, fima Crescent și Dan Voiculescu