În Munții Făgăraș există risc ridicat de producere a avalanșelor, anunță meteorologii.

La altitudini de peste 1.800 m, în partea superioară a stratului, se regăsesc în medie 30-35 cm de zăpadă recentă.
“În rest, stratul este relativ consolidat. Mai ales pe versanții sudici și sud-estici se regăsesc plăci de vânt. În partea de jos a stratului predomină cristalele fațetate, iar spre sol apar și cristale cupă. Declanșarea avalanșelor e posibilă chiar și la o supraîncărcare slabă. La altitudini mai mici de 1.800 m, primii 20-30 de cm sunt constituiți din zăpadă cu rezistență scăzută. Pe pantele înclinate și foarte înclinate, declanșările de avalanșe mici și medii sunt posibile chiar și la supraîncărcări slabe”, informează meteoromania.ro.
În județul Sibiu, cel mai gros strat de zăpadă se află la Bâlea Lac și măsoară 1.85 m. La Păltiniș, este de 77 cm, la Boița de 31 cm, la Sibiu de 13 cm și la Dumbrăveni de 8 cm.
Potrivit meteorologilor sibieni, mâine, vremea se va menține în general închisă și rece, izolat geroasă noaptea. “Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse în cursul zilei și pe arii mai restrânse noaptea va ninge. La munte local se mai pot depune 10 cm de zăpadă proaspătă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare noaptea, mai ales în zonele de munte unde la rafală se vor atinge viteze de 50-60 km/h, viscolind și spulberând temporar zăpada”, spun meteorologii.
Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și -2 grade, iar cele minime între -11 și -9 grade.

Articolul precedentSibienii își rup picioarele în urma căzăturilor pe gheață
Articolul următorTombolă pentru clienţii Tursib. Cu telefoane mobile, laptop şi abonamente