Anual, data de 31 mai marchează Ziua Mondială fără Tutun, inițiativă lansată de Organizația Mondială a Sănătății în anul 1987. 

„Sănătatea publică este grav afectată de consumul de tutun, iar acest lucru trebuie semnalat cu atât mai mult cu cât anul acesta se află sub influența pandemiei provocate de coronavirus, soldată cu un număr foarte mare de decese. Tocmai de aceea, îndeosebi noi, cei care activăm în sistemul de sănătate avem datoria de a-i impulsiona pe oameni să își protejeze sănătatea, prin renunțarea la fumat și prin reîntoarcerea la un stil de viață sănătos. Iar faptul că, potrivit studiilor, 30% dintre fumători declară că doresc să renunțe la acest obicei, este un semnal încurajator. Așadar, ziua de 31 mai, Ziua Mondială fără Tutun, ne propunem să fie pasul pe care îl putem face împreună spre o viață mai bună, renunțând la fumat”, a declarat Cristian Roman, managerul  Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
Dintre pacienții diagnosticați și tratați la nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, cei care sunt si fumători prezintă mai frecvent cancer bronho-pulmonar și bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC). Fumatul influențează negativ și alte afecțiuni respiratorii cronice, precum astmul bronșic, sarcoidoza, pneumopatiile interstițiale difuze și afecțiunile respiratorii acute de cauză infecțioasă, prin scăderea imunității, arată Spitalul TBC.
„Având în vedere că majoritatea pacienților fumători cu afecțiuni respiratorii, în special bolnavii cronici, doresc să renunțe la fumat, medicii spitalului nostru oferă consiliere în cadrul consultului de specialitate, cu privire la substituția nicotinică și medicația utilă în renunțarea la fumat. Atragem atenția că, de la începutul pandemiei, din cauza izolării sociale și a stresului provocat de riscul infecției cu virusul SARS-CoV-2, a crescut consumul de țigări și, prin urmare, s-a constatat o creștere a numărului de pacienți cu afecțiuni cronice respiratorii agravate în acest context”, a declarat dr. Adriana Rădulescu, medic primar pneumolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Numărul pacienților consultați în ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu în 2019 a fost de aproximativ 1500 pacienți/ lună, media fiind de 80 de pacienți pe zi. Dintre aceștia, 45% dintre cazuri suferă de BPOC, iar 5,5% de cancere bronho-pulmonare. Cât privește numărul pacienților internați în Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, pe parcursul anului 2019 au fost internate aproape 4.000 de persoane (3.100 spitalizare continua și 900 în spitalizare de zi), 60% dintre aceștia fiind diagnosticați și cu BPOC, iar peste 6% cu neoplasm (cancer) bronho-pulmonar. De asemenea, în cazul pacienților cu tuberculoză, aceștia sunt fumători sau foști fumători în proporție de 80%, consumul de tutun fiind un factor agravant și favorizant al bolii.
În ultimii ani, Spitalul de Pneumoftiziologie s-a implicat în acțiuni de conștientizare a unui număr cât mai mare de oameni cu privire la efectele nocive pe care consumul de tutun le are asupra sănătății: au fost organizate conferințe și prezentări în școli, concursuri de desene anti-fumat, marșuri anti-fumat, campanii de efectuare de spirometrii gratuite pentru testarea sănătății plămânilor, iar medicii sibieni au transmis sfaturi pentru un stil de viață sănătos.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Ion Lungu, de 16 ani Vodă în cetatea Sucevei. O familie conectată la banul public
Articolul următorProgram special, de 1 iunie, la Spitalul Județean Sibiu