În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost efectuate un număr de 2161 de teste. În ceea ce privește numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, în județul Sibiu sunt 297 de persoane confirmate pozitiv (dintre care 279 adulți și 18 copii) și 1049 de persoane confirmate negativ.  Până astăzi, au fost declarate vindecate și externate 93 de persoane, iar 18 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

 

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 990 persoane izolate și 245 persoane în carantină.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore au răspuns unui număr de 39 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 111 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

“În cursul zilei de 29 aprilie a.c., 65 de polițiști sibieni, 58 de polițiști locali și 11 efective MApN au desfășurat 48 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 29 aprilie, au fost aplicate 56 de sancțiuni în valoare de peste 100.000, din care 44 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, 6 de natură economică  și 6 pentru alte fapte, în context COVID 19. În perioada de referință, 3 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 808 persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, fiind identificate 44 persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație. În cursul zilei de 29 aprilie a.c., 80 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Sibiu, în misiunile specifice contextului prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În urma desfășurării misiunilor, jandarmii au aplicat 5 avertismente scrise și 6 sancțiuni în valoare de 2.000 lei”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Articolul precedentPolițiștii intensifică acțiunile în trafic, în minivacanța de 1 Mai
Articolul următorUn tânăr a intrat cu mașina în bariera de pe Calea Turnișorului. Trafic blocat