Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns în ultimele 24 de ore unui număr de peste 50 de solicitări venite pe numărul de urgență 112, după cum urmează:
- 46 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
- 3 deblocări uși de apartament în municipiul Sibiu, străzile Bihorului, Iezer și bulevardul Mihai Viteazu. Dintre acestea pe str. Bihorului, în interiorul apartamentului a fost găsit un bărbat de aproximativ 80 de ani decedat. În cazul celorlalte deblocări a fost vorba de persoane cu probleme medicale care au primit îngrijiri de specialitate din partea echipajelor SMURD;
- 4 incendii ( trei incendii la gospodării cetățenești și un incendiu autoturism) produse în localitățile Cristian, Cisnădie, Săliște și Șaroș pe Târnave, astfel:
- Incendiu panou electric unitate turistică Cristian fără persoane cazate. În cursul zilei de ieri, în jurul orei 17:50, pompierii Detașamentului Sibiu au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, alături de SVSU Cristian, pentru stingerea unui incendiu produs de un scurtcircuit electric la panoul principal al pensiunii. A ars contorul electric și tencuiala din jurul acestuia.
- Incendiu anexă gospodărească din cadrul unui saivan, Cisnădire str. Stupului. Seara trecută, în jurul orei 18:30, pompierii Punctului de Lucru Șelimbăr au intervenit alături de SVSU Cisnădie, pentru limitarea și stingere unui incendiu ce se manifesta la o anexă de depozitare aparținând unui saivan din localitatea Cisnădie. Incendiul produs din cauza jarului lăsat nesupravegheat dintr-o sobă, a fost lichidat în limitele găsite. Nu au fost înregistrate victime.
- Incendiu autoturism abandonat DN 1, localitatea Săliște spre Apoldu de Sus. În data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 21:15, pompierii Punctului de Lucru Săliște au intervenit pentru stingerea unui incendiu la un autoturism abandonat în afara părții carosabile pe DN1 Săliște. Incendiul a fost produs cel mai probabil de o acțiune intenționată, a mistuit aproximativ 90% din autovehicul.
- Incendiu coș de fum în localitatea Șaroș pe Târnave. În această dimineață, în jurul orei 05:30, pompierii medieșeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta în interiorul unui coș de fum. Incendiul, produs din cauza unui coș de fum necurățat a fost lichidat prompt.
Având în vedere faptul că utilizarea coșurilor de fum cu defecțiuni reprezintă una dintre
cele mai întâlnire cauze de izbucnire a incendiilor de locuințe în perioada sezonului rece,
pompierii militari sibieni vă recomandă următoarele măsuri preventive:
- verificarea, repararea, izolarea termică și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
- nu este permis ca în coșuri să fie zidite elemente combustibile ale acoperișului sau planșeului;
- coșurile se prelungesc deasupra acoperișului cu 0,5 – 0,8 m;
- coșurile de zidărie vor fi permanent întreținute fără crăpături și curățate;
- este interzisă utilizarea acestora în stare netencuită.