Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a hotărât, definitiv, că Ministerul Tineretului şi Sportului a încălcat legea atunci când a refuzat finanţarea Federaţiei Române de Tenis în anul 2018.
Refuzul finanţării pentru întregul an 2018 a fost întemeiat de MTS pe susţinerea că la Adunarea Generală n-ar avea drept de vot decât membrii înscrişi în Registrul Federaţiilor, \”\”o teorie de altfel îndelung şi agresiv repetată de un club contestatar de profesie al actelor federaţiei\”\”.
“Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Tineretului şi Sportului şi de recurenta-intervenientă Asociaţia Clubul Sportiv \”Tenis Club Pamira\” împotriva sentinţei nr. 381 din 20 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – veche, ca nefondate. Definitivă”, se arată în decizia ÎCCJ.
Această decizie judecătorească definitivă vine chiar înaintea Adunării Generale de alegeri, programată vineri la Centrul Naţional de Tenis (12:00), la care au fost convocaţi toţi membrii afiliaţi ai Federaţiei.
\”\”Caracterul nefondat şi abuziv al afirmaţiilor ACS Pamira, preluate de Ministerul Tineretului şi Sportului în actele sale de refuz al finanţării, a mai fost arătat de Înalta Curte atunci când a constatat că (şi) sistarea finanţării pentru anul 2017 a fost un abuz\”\”, aminteşte FRT, conform motivării deciziei civile nr. 5211/2.11.2021 a instanţei supreme: “Astfel, este de necontestat faptul că, din economia dispoziţiilor OG nr.26/2000, rezultă că în actele constitutive ale asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor sunt cuprinse menţiuni obligatorii referitoare la datele de identificare a membrilor asociaţi, fondatorilor, respectiv a membrilor iniţiali, care îşi exprimă acordul de voinţă pentru înfiinţarea asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei. Nimic nu-i împiedică pe aceşti membri iniţiali să prevadă în cuprinsul actului constitutiv interdicţia de afiliere de noi asociaţi/membri sau, dimpotrivă, posibilitatea afilierii ulterioare. În speţă, această din urmă posibilitate a fost prevăzută în actul constitutiv al recurentei reclamante, care face referire expresă la afilierea de noi membri în baza voinţei asociaţilor, materializată printr-o hotărâre a Adunării Generale a acestora, iar nu prin modificarea actului constitutiv.”
“De altfel, motivarea primei instanţe contrazice şi jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ a instanţei supreme, în care – în analizarea legalităţii actelor administrative emise în materie de finanţare a federaţiilor sportive de către Ministerul Tineretului şi Sportului – s-a statuat în mod repetat că afilierea de noi membri nu reprezintă o modificare a prevederilor actului constitutiv”, mai menţionează decizia curţii din noiembrie 2021