Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie, a afirmat, luni, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, după întâlnirea pe care a avut-o cu omologul său spaniol, Pedro Rollan Ojeda, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în Regatul Spaniei.
“Vizita în Spania a început astăzi cu o întâlnire cu omologul Pedro Rollan Ojeda, cu care am discutat despre importanţa diplomaţiei parlamentare în relaţia bilaterală dintre ţările noastre. Împreună, putem identifica soluţii comune la problemele celor două societăţi, îmbunătăţind relaţiile politice, comerciale şi culturale. Am fost impresionat de cuvintele calde, deosebite, cu care preşedintele Senatului Spaniei vorbeşte despre românii stabiliţi aici”, a scris Ciucă pe Facebook.
Potrivit preşedintelui Senatului, “comunitatea românească din Spania are o vastă experienţă de muncă, este o resursă de înaltă calificare şi are o mentalitate occidentală”.
“Ca urmare a demersurilor pe care le-am iniţiat ca prim-ministru, românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie. Statul iberic mai are asemenea acorduri în Europa doar cu vecinii săi, Portugalia şi Franţa”, a precizat Ciucă.
El a mai menţionat că s-a întâlnit şi cu preşedinţii Comisiilor parlamentare de Apărare şi de Afaceri Externe, discuţiile vizând oportunităţile de colaborare dintre cele două ţări în domeniul industriei de apărare.
“În întâlnirea pe care am avut-o, ulterior, cu preşedinţii Comisiilor parlamentare de Apărare şi de Afaceri Externe, am discutat despre oportunităţile de colaborare dintre ţările noastre în domeniul industriei de apărare. Cunosc potenţialul în fabricarea de armament şi muniţie, vehicule blindate şi material explozibil. Şi cred că avem acum ocazia de a iniţia colaborări solide în cercetare-dezvoltare între România şi Spania”, a mai scris Ciucă.
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, efectuează luni şi marţi o vizită oficială în Regatul Spaniei, la invitaţia omologului său spaniol, Pedro Rollan Ojeda.
Din delegaţia condusă de Nicolae Ciucă fac parte senatoarea Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, şi senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă.
Sursa: Realitatea Din PNL