Kovesi a făcut anunțul despre posibila candidatură la alegerile prezidențiale din acest an.

Laura Codruța Kovesi aruncă bomba! După ce luni de zile s-a ridicat problema unei posibile candidaturi la prezidențiale, procurorul șef al Parchetului European a clarificat totul. Aceasta spune că nu va face acest pas și nici măcar nu ia în considerare. Cu toate acestea, Kovesi a spus că deși nu va candida, își va face datoria de cetățean și se va prezenta la vot.  Jurnalist: Ați mai spus, dar suspiciunea/spaima/speranța a rămas. Aveți intenția/vă gândiți/ați luat hotărârea să candidați la alegerile prezidențiale de anul acesta? 

Kovesi: “Nu voi candida. Am văzut în ultima perioadă de timp că, în ciuda răspunsurilor mele, sunt persoane care încă analizează așa-zisa mea candidatură. Probabil că sunt genul de oameni care iau decizii și apoi se răzgândesc. Nu este cazul meu.

Nu m-am răzgândit și cred că discuția referitoare la alegeri trebuie să fie despre candidați reali, pentru că dacă facem alegerile despre fantome, nu cred că este sănătos pentru democrație. Oamenii vor un candidat real, nu fantome. Iar dacă în continuare se măsoară fantomele, nu este ceva serios.

Singurul lucru pe care pot să-l spun despre alegeri este că, da, voi vota, dar nu voi candida”

 
 
Articolul precedentMarcel Ciolacu vine cu soluții pentru problema scăderii natalității: “Venim cu acest sistem”
Articolul următorRusia afirmă că Ucraina a atacat Crimeea cu 38 de drone