Institutul Cultural Român participă, pentru al treilea an consecutiv, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest Chişinău cu o ofertă bogată de titluri de referinţă din domeniile literaturii, criticii literare, istoriei şi artei, informează un comunicat transmis, marţi, AGERPRES.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest Chişinău va avea loc, în perioada 28 august – 1 septembrie, la Centrul Mediacor din cadrul Universităţii de Stat din Moldova şi va reuni cele mai noi apariţii editoriale din România şi Republica Moldova.

Programul ediţiei include lansări şi dezbateri în jurul celor mai recente volume apărute sub egida Institutului Cultural Român, dar şi evenimente dedicate poeziei contemporane şi literaturii pentru copii, la care vor participa cercetători, istorici, scriitori şi artişti vizuali din România şi Republica Moldova.

“Institutul Cultural Român susţine peste tot în lume, prin toate programele sale specifice şi cu fiecare ocazie, cultura scrisă şi limba română ca element definitoriu al spaţiului cultural comun dintre România şi Republica Moldova. Parteneriatul de tradiţie cu Bookfest Chişinău reprezintă cea mai fericită ocazie din an în care să remarcăm această unitate culturală şi, în acelaşi timp, o importantă oportunitate de a prezenta şi oferi acces publicului din Republica Moldova la produsele editoriale ale Editurii Institutului Cultural Român. (…) Astăzi, de Ziua Independenţei Republicii Moldova, îi felicit pe cetăţenii Republicii Moldova la 33 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia sovietică, 33 de ani de la ieşirea la lumină de sub umbra tancurilor ruseşti şi îi asigur de deplinul sprijin al ICR pe calea europeană de la care, sunt convins, Republica Moldova nu mai poate fi abătută”, a declarat Liviu Jicman, preşedintele ICR, citat în comunicat.

Lucrării “Panorama postcomunismului în Republica Moldova” (Vol. I şi II), coordonată de Liliana Corobca şi publicată la Editura Institutului Cultural Român, îi sunt consacrate două evenimente, în cadrul cărora vor fi dezbătute aspecte metodologice ale cercetării, dar şi diverse teme relevante pentru transformările din Republica Moldova. Lansarea celor două volume va avea loc miercuri, începând cu ora 15,00, în Aula 530 a Universităţii de Stat din Moldova, în cadrul Congresului Naţional al Istoricilor Români (CNIR 2024).

Joi, începând cu ora 18,00, Institutul Cultural Român invită cititorii de toate vârstele să descopere care este relaţia dintre text şi imagine în literatura pentru copii, într-un eveniment dedicat regretatului scriitor Spiridon Vangheli.

Cel de-a doilea titlu pe care Institutul Cultural Român îl va lansa la Salonul Internaţional de Carte Bookfest Chişinău este monografia “Purcărete şi Boroghină. Pelerini în Marele Teatru al Lumii”, semnată de Ludmila Patlanjoglu şi publicată de Editura ICR în două versiuni, română şi engleză.

Duminică, începând cu ora 16,30, preotul Iustin Marchiş, istoricul de artă Vladimir Bulat şi Dana Ionescu, coordonatoarea Centrului Naţional al Cărţii, vor fi protagoniştii lansării ediţiei în limba engleză a albumului “Mănăstiri şi biserici din Transilvania între secolele XIII-XVIII”.

Ediţia 2024 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest Chişinău este finanţată de Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova şi are loc în parteneriat cu Ministerul Culturii din România şi Ministerul Culturii din Republica Moldova.

AGERPRES

Articolul precedentAPROAPE 140 DE FAPTE ILEGALE – LA PUNCTELE DE TRECERE A FRONTIEREI, ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
Articolul următorREGATUL UNIT: CINCI VICTIME AU FOST RĂNITE CU CUŢITUL LA CARNAVALUL DIN NOTTING HILL