În weekendul care vine – în noaptea dintre sâmbătă 26 și duminică 27 octombrie – ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00.

Această trecere la ora de iarnă va face ca duminică 27 octombrie, ce va avea 25 de ore, să fie cea mai lungă zi din an.

În România, trecerea la ora de iarnă se face începând cu anul 1979. Trecerea la ora de iarnă poate părea ușoară teoretic, dar impactul pe care aceasta îl are în ceea ce privește rutina zilnică a organismului fiecăruia dintre noi este mai ridicat.

„În primul rând, schimbarea orei și trecerea la ora de iarnă începând de săptămâna viitoare poate afecta ritmul circadian al organismului. Acest ritm este cel care reglează somnul, starea de vigilență și alte funcții fiziologice, iar schimbarea orei poate duce la câteva dezechilibre ce pot dura chiar și câteva săptămâni. Unul dintre efecte este reprezentat de perturbarea somnului, organismul putând întâmpina dificultăți privind adaptarea la noul program. Iar aceste schimbări pot afecta mai multe persoanele care suferă de insomnii. O altă problemă: scăderea numărului de ore de lumină naturală poate duce la stări de anxietate. Trecerea la ora de iarnă poate afecta în primele zile și performanțele la serviciu sau la școală”, a declarat psihologul Silvia Ionescu pentru „Adevărul”.

Pentru a ne adapta la trecerea la ora de iarnă, psihologul Silvia Ionescu sugerează să menținem o rutină regulată privind somnul și să ne ajustăm programul de somn cu câteva zile înainte de 27 octombrie, culcându-ne cu un sfert de oră mai devreme față de programul nostru normal. Tot pentru a face mai ușoară adaptarea la ora de iarnă este indicat să evităm consumul de alcool sau de cafea înainte de a merge la culcare.

O directivă europeană din anul 2001 reglementează schimbarea orei prin trecerea la ora de vară şi invers. În majoritatea ţărilor europene, ceasurile se dau înapoi cu o oră când se trece la ora de iarnă.

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentALEXANDRU MURARU, PNL: PLANUL RUSIEI DIN MOLDOVA ESTE PREGĂTIT, DE FAPT, PENTRU ROMÂNIA – SCOATEREA NOASTRĂ DIN UE
Articolul următorSIBIU: A ÎNCEPUT FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM DOCUMENTAR ASTRA FILM