Zona Bâlea Lac a fost curăţată de angajaţi ai instituţiilor locale şi judeţene din Sibiu. Consiliul Județean Sibiu s-a alăturat pentru al treilea an consecutiv campaniei naționale “Let’s Do It, Romania!”.

Alături de angajații Consiliului Județean Sibiu, la Bâlea Lac s-a mobilizat o echipă impresionantă de voluntari de la I.S.U., completată de ADI ECO Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu și Salvamont Sibiu. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijin din partea operatorului SOMA care a asigurat transportul deșeurilor colectate. Cei aproximativ 75 de voluntari au reușit să strângă peste 135 de saci de deșeuri în doar câteva ore. ADI ECO a desfășurat la Bâlea Lac și acțiuni specifice campaniei „Și în gunoi sunt super-eroi”, prin care se promovează reciclarea.
„Am observat că zona este mai curată decât anul trecut, ceea ce poate fi un indicator că astfel de acțiuni de conștientizare au impact atât în rândul turiștilor, cât și al operatorilor economici din zonă. Mulțumesc tuturor sibienilor, mici și mari, care au participat sâmbătă la acțiuni de curățenie în Județul Sibiu. Fiecare dintre noi putem fi un exemplu pentru cei de lângă noi” a declarat președintele Consiliului Județean Sibiu Daniela Cîmpean.
Și angajații Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu s-au implicat sâmbătă în igienizarea spațiilor din vecinătatea spitalului și dispensarului TBC, colectând peste 40 de saci de gunoaie.
Consiliul Județean Sibiu a sprijinit și în acest an prin intermediul Sălii Transilvania organizarea “Let’s Do It, Romania” în județul Sibiu.

Articolul precedentPensionarii s-au întrecut în Parcul Sub Arini
Articolul următorVinurile își dau întâlnire pe strada Cetății, în weekend