3.674 de persoane sunt izolate la domiciliu și 159 se află în carantină, în județul Sibiu. Tot astăzi, potrivit reprezentanților Prefecturii Sibiu, au ieșit din carantină un număr de 43 de persoane, ridicând cifra totală de persoane ieșite din carantină până în prezent, la 67 de persoane.

La nivelul Centrului sunt operaționalizate două numere de telefon: 0269-211254 și 0269-216103 și o adresă de mail ([email protected]), la care cetățenii județului Sibiu pot obține informații referitoare la modul de comportare în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului, iar de la nivelul centrului, se ține permanent legătura cu persoanele pentru care s-a dispus carantina sau izolarea la domiciliu. 

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 85 apeluri pe cele două numere de telefon puse la dispoziția cetățenilor. 
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu rămân mobilizați pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Doar în ultimele 24 de ore s-a intervenit pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de peste 30 de cazuri de natură medicală.
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență, prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.
312 polițiști sibieni împreună cu un efectiv de peste 85 de jandarmi și 14 militari au desfășurat 252 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. 
Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 197 de persoane și zece societăți comerciale au fost supuse controalelor pentru a se asigura suspendarea activității. În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, au fost aplicate 264 sancțiuni în valoare de 350.000 lei. 

30 de persoane, duse în carantină, după ce nu au respectat izolarea la domiciliu

De asemenea, au fost conduse 30 persoane în centrele de carantină și 18 persoane au fost mutate din izolare la domiciliu, în carantină instituționalizată, întrucât acestea nu au respectat prevederile legale incidente.
Polițiștii sibieni au continuat acțiunile pe raza județului Sibiu, în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în vederea punerii în aplicare și verificării respectării măsurilor dispuse prin Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020. În urma acțiunilor au fost depistate 118 persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației.
Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, face apel la toți cetățenii să respecte măsurile impuse pe durata stării de urgență, prin Ordonanțele Militare, să evite deplasările, să fie în permanent contact cu persoanele vârstnice care sunt cele mai expuse în această perioadă, să prezinte lucrătorilor MAI documentele solicitate care atestă motivul/urgența circulației în afara locuinței/gospodăriei și să se informeze în permanență despre această situație.

 

Articolul precedentA fost înregistrat decesul numărul 25, în România
Articolul următorO mașină a luat foc, în Mediaș. O femeie a avut atac de panică