In urma cu doi ani si jumatate, fondurile europene nerambursabile REGIO au fost angajate de Consiliul Judetean Sibiu pentru reabilitarea termica a mai multor cladiri apartinand de trei unitati medicale importante din judetul Sibiu. Aproape 65 milioane lei sunt folositi acum pentru lucrari de eficienta energetica si gestionare inteligenta a surselor de energie regenerabila la aceste constructii publice, iar CJ Sibiu a accesat aceeasi axa de finantare – coordonata la nivelul Regiunii Centru de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru – pentru proiectul „Reabilitarea termica, eficientizarea si optimizarea energetica a Centrului de Abilitare si Reabilitare pentru Persoanele Adulte cu Dizabilitati Dumbraveni – fost (Cito) – Dumbraveni”. Valoarea totala a acestui proiect este de peste 5,6 milioane lei, ridicand valoarea sumelor utilizate de administratia publica judeteana pentru eficientizarea energetica si reducerea costurilor publice, la aproape 16 milioane euro.
Fondurile pentru finantarea acestui proiect – ca si pentru cele care se implementeaza in centrul municipiului Sibiu, la Spitalul Judetean, la Spitalul ”Gheorghe Preda” si la cel de pneumoftiziologie – sunt alocate din Axa Prioritara 3, Prioritatea de investitii 3.1B a POR 2014-2020. Cererea de finantare are o valoare totala de 5.632.686,13 lei, din care peste 4,77 milioane lei reprezinta fondurile europene si ale Guvernului Romaniei alocate prin contract (respectiv mai mult de un milion euro), diferenta constand in contributia beneficiarului la cheltuielile eligibile si neeligibile. Se estimeaza ca lucrarile vor fi definitivate pana in 30 aprilie 2023.
”Pentru Consiliul Judetean Sibiu prioritatile de investitii majore sunt reprezentate de modernizarea infrastructurii de transport si de cea a infrastructurii de sanatate. Desigur, autoritatile administratiei publice judetene sunt implicate si in alte initiative, cum sunt cele de valorificare a patrimoniului sau modernizarea statiunii turistice Ocna Sibiului, iar ponderea mare a fondurilor atrase pentru dezvoltare indica foarte clar preocuparea pentru viitor a decidentilor locali. Resursele nerambursabile alocate Consiliului Judetean Sibiu din bugetul POR 2014-2020, reprezinta un important sprijin pentru realizarea de investitii majore pentru imbunatatirea calitatii vietii, in acest din urma caz fiind vorba de cresterea calitatii serviciilor si a conditiilor de ingrijire oferite persoanelor cu nevoi speciale. Totodata, aceste fonduri contribuie la reducerea pe termen lung a unor importante cheltuieli din bugetul judetului”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Scopul serviciului social prestat catre public in “Centrul de Recuperare si Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Dumbraveni” este de a asigura – pentru persoanele adulte cu dizabilitati aflate in situatie de dificultate sociala, care indeplinesc criteriile de eligibilitate – servicii de gazduire, asistenta medicala, ingrijire, recuperare, reabilitare, consiliere psihologica, terapie ocupationala, socializare, petrecere a timpului liber, asistenta paliativa, in vederea aplicarii politicilor si strategiilor de asistenta speciala a persoanelor cu dizabilitati, pentru cresterea sanselor recuperarii si/sau integrarii acestora in familie ori in comunitate si de a acorda sprijin si asistenta pentru prevenirea situatiilor ce pun in pericol securitatea acestora. Capacitatea centrului este de 100 de locuri, din care, in acest moment, sunt ocupate jumatate. Suprafata totala a constructiei supuse modernizarii este de aproape 3.000 mp.
Prin proiectul de crestere a eficientei energetice in cladirile publice ale acestui centru social din Dumbraveni va creste eficienta energetica si gradul de gestionare inteligenta a energiei, dar si cel de utilizare intensiva a energiei provenita din surse regenerabile in aceasta constructie publica din Dumbraveni. Prin implementarea acestui proiect, se vor aduce beneficii semnificative atat din punctul de vedere al economisirii energiei care are un impact financiar semnificativ asupra proprietarului, cat si din punct de vedere al protectiei mediului, prin utilizarea resurselor naturale pentru producerea energiei. In urma lucrarilor de reabilitare si anvelopare termica a cladirilor, inclusiv modificarea integrala a tuturor instalatiilor, vor scadea cu aproape o treime consumul anual de energie primara si volumul anual total al gazelor cu efect de sera expulzate in atmosfera.
Sursa: Realitatea de Sibiu