La data de 22 septembrie, în jurul orei 13.30, un sibian a anunțat Poliția Municipiului Sibiu despre faptul că se află în urmărirea unui bărbat care a sustras un telefon mobil și un acumulator extern de pe una din mesele terasei unui local din municipiul Sibiu.
Datorită informațiilor furnizate de apelant, polițiștii Biroului Ordine Publică Sibiu au prins persoana în cauză în apropierea intersecției dintre Calea Dumbrăvii și Bulevardul General Vasile Milea din municipiul Sibiu.
Polițiștii au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani, domiciliat în orașul Ocna Sibiului.
În urma investigațiilor preliminare efectuate de către polițiști a rezultat faptul că, în jurul orei 13,25, în timp ce bărbatul trecea pe lângă terasa unui local de pe strada Mărășești, ar fi observat un telefon mobil și un acumulator extern lăsate nesupravegheate pe una dintre mese, le-ar fi sustras după care ar fi fugit urmărit atât de partea vătămată, cât și de alți doi bărbați.
Aceștia din urmă l-au prins, au recuperat bunurile și l-au lăsat apoi să plece, la întreaga scenă asistând sibianul care a aunțat ulterior poliția.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penaă care vizează săvârșirea infracțiunii de furt, iar față de presupusul făptuitor polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.