Ieri după-amiază., în jurul orei 16,30, pe DN 1, în localitatea Apoldu de Sus, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au observat cum șoferul unui autoturism condus spre județul Alba a frânat brusc la vederea echipajului și a virat pe o stradă laterală din localitatea amintită.

Urmărit de echipajul de poliție, șoferul a oprit după o distanță de aproximativ un kilometru.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că la volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat în localitatea Gârbova, județul Alba, persoana în cauză neavând dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Articolul precedentDr. Radu Țincu cere lockdown total: Singura măsură eficientă
Articolul următorA ajuns după gratii pentru că a șofat beat, fără permis