Vicepremierul Sorin Grindeanu cere “măsuri urgente” după scandalul provocat de hocheiștii din echipa națională a României, care la finalul meciului cu Ungaira au cântat imnul Ținutului Secuiesc. Grindeanu a calificat gestul va fiind “infam”.
Vicepremierul PSD a cerut Federației Române de Hochei, Ministerului Sportului și tuturor celorlalți factori responsabili să ia măsuri urgente pentru a aplica cele mai dure sancțiuni după acest gest incalificabil.
“Cine nu respectă România nu are ce căuta în roșu, galben și albastru! Pentru noi aceste culori înseamnă totul! PS: Respect celor trei jucători ROMÂNI care s-au dat la o parte și nu au participat la această mascaradă!” a scris Grindeanu pe Facebook.
Acesta a afirmat că, în calitate de timișorean, înțelege perfect ce înseamnă să trăiești într-o comunitate multiculturală și multietnică, în care toată lumea este respectată. “Nu pot însă să înțeleg și să tolerez gestul infam al hocheiștilor din naționala României care au cântat așa-zisul imn al Ținutului Secuiesc.
Este un afront și o lipsă nerușinată de respect față de România, față de români și față de tricolor.”