Fostul premier Ludovic Orban susține că Guvernul, prin măsurile pe care le ia, pune bazele unei crize economice și mai profunde, care va amplifica efectele nefaste asupra economiei, generate de conflictul din Ucraina. Invitat la “Legile Puterii“, liderul formațiunii Forța Dreptei a criticat lentoarea cu care se iau deciziile, precum și lipsa de coerență a multora dintre ele.
“Așa cum acționează guvernul, pune bazele unei grave crize economice.
În mediul de afaceri se știe deja că sunt probleme majore, sunt companii “cu apa la gură”, sunt la limita subzistenței, există riscul să crească numărul de insolvențe si falimente, ne pândește stagflația, cea mai nenorocită combinație între inflație și scăderea economiei,” a afirmat Orban.
“Noi (Forța Dreptei – N.R.) am venit încă din februarie cu un proiect de lege astfel încât să nu plafonăm prețurile energiei, pentru că apoi este nevoie de o compensare și apar mari probleme cu furnizorii de energie, așa cum se și întâmpla acum, de fapt, soluția noastră e simplă, statul să încaseze mai puțin din accize si TVA pe o perioada delimitată, de 6 luni, să spunem, în funcție și de cât ne permit reglementările europen,” a mai declarat Ludovic Orban la Realitatea Plus.
Fostul premier a mai afirmat că la fel cum guvernul a reacționat extrem de lent în fața valului de scumpiri ale energiei și carburanților, pare să fie la fel de nepregătit și în situația unei previzibile crize a cerealelor.
“Tu, ca guvern, trebuia să-și faci stocuri de cereale astfel încât să poți interveni dacă apar tendințe speculative în piață, să poți fi tu cel care pentru o perioadă de tip fixezi prețul ancoră. Pentru că dacă nu faci asta, în contextul crizei din Ucraina și Rusia, cele mai mari producătoare de cereale din Europa, se va ajunge la o ofertă pentru cerealele din România foarte favorabilă, producătorii noști vor fi tentați să vândă la export și există riscul să rămânem fără cereale, de asta ar fi nevoie ca guvernul să intervină, să-și facă acum acele stocuri, să nu fie prins cu chiloții în vine. Stocurile se fac la recoltare, acum e prețul favorabil”, a declarat Orban.