Rata de promovare la Bacalaureat (înainte de contestații) a fost de 73%. Ministrul Educației spune că este cea mai mare din ultimii zece ani. Cele mai bune rezultate, în Cluj (85%), iar cele mai slabe în Ilfov (47%).

Sorin Cîmpeanu a anunțat că rata de promovare a fost de 73,3%, iar 89 de mii de elevi au promovat examenul, cu trei mii mai mulți față de anul trecut. Rata de promovare în rural este de 69,2%, iar în urban de 82,7%.

Rezultatele la examenul de Bacalureat pot fi accesate aici. 

Cîmpeanu a adăugat că sunt cele mai bune rezultate din ultimii zece ani, afirmând că acest lucru se datorează și simplificării materiei, fiind eliminată cea predată pe perioada în care școlile au fost închise. Edupedu remarcă faptul că este cea mai mare rată de promovare după momentul în care au fost introduse camerele de supraveghere la examen.

Potrivit ministrului, cele mai ridicate rate de promovare au fost în județele Cluj – 85,1%, Iași – 81,7%, Galați – 81,6% și Brăila – 81,3%. Municipiul București are o rată de promovare de 77,4%, “peste medie, dar nu în top”.

Cea mai scăzută rată de promovare a fost în județul Ilfov – 47%, în creștere cu aproape 6% față de anul trecut. Județul Ilfov a fost urmat de Giurgiu, cu o rată de promovare de 55%, apoi de Călărași, cu 53%. “Aceste trei județe au un număr mic de candidați, circa o mie. Spre comparație, în București au fost 15.000 de candidați, în Iași au fost 5.000 și în Cluj 4.000″, explică ministrul.

“Îi felicit pe cei 162 de candidați cu media 10. În București sunt 30 de note de 10, urmează 15 note în Prahova, 9 în Galați și Vâlcea, iar 8 în Cluj și Iași. Avem și județe fără medii de 10 – Alba, Brașov, Argeș, Timiș, Ilfov, Călărași, Giurgiu și Tulcea”, precizează Sorin Cîmpeanu. 

Articolul precedentOMS: Variola maimuței nu este o urgență sanitară mondială pentru moment
Articolul următorPeste 150 de misiuni ale pompierilor militari sibieni în weekend