Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se aprobă aderarea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca membru cu drepturi şi obligaţii depline la Reţeaua Procurorilor Generali ai Curţilor Supreme Judiciare din Uniunea Europeană (NADAL).
“Se aprobă aderarea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca membru cu drepturi şi obligaţii depline la Reţeaua Procurorilor Generali ai Curţilor Supreme Judiciare din Uniunea Europeană (NADAL). Începând cu anul 2024 se aprobă plata cotizaţiei anuale de participare a Ministerului Public ca membru titular la reţeaua NADAL în limita echivalentului în lei a sumei de 2.000 euro/an. Contravaloarea în lei a sumei se asigură din bugetul de stat, prin bugetul anual aprobat Ministerului Public”, se arată în proiect.
Actul normativ urmează să fie adoptat şi de Senat ca for decizional.
AGERPRES