Pompierii militari susțin, în perioadele de primăvară/toamnă, numeroase campanii de prevenire a incendiilor care au drept cauză focul deschis efectuat pentru arderea miriştilor, a resturilor menajere ori a vegetaţiei uscate.

Cazuistica incendiilor arată că, de cele mai multe ori, cetăţenii au efectuat arderea miriştilor, resturilor menajere ori a vegetaţiei uscate pe timp de vânt sau amplasând grămezile ce urmau a fi distruse prin ardere în apropierea anexelor gospodărești, a furajelor sau a pădurilor, ceea ce a condus la propagarea rapidă a focului la gospodării, precum şi la fondul forestier.

 

Odată cu încălzirea vremii, aceste incendii au tendința să se înmulțească, de aceea pompierii militari reven și  fac același apel pentru respectarea măsurilor specifice de prevenire a acestui tip de incendii:

– nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;

– nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.);

– interesaţi-vă la Primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;

– arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei;

– asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia;

– educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.

 

Deoarece legislaţia interzice arderea la întâmplare a vegetaţiei uscate, iar cei care o fac pun în pericol fie fondul forestier, bunuri materiale importante sau chiar vieţi omeneşti, transmitem din nou un apel către populaţie şi către factorii de răspundere din administraţiile locale, să respecte interdicţiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă când flăcările sunt favorizate de condiţiile meteorologice (vânt puternic).

Subliniem că un rol important în prevenirea incendiilor în profil teritorial îl au autorităţile administraţiei publice locale care, prin toate pârghiile legale de care dispun, trebuie să conştientizeze şi să determine populaţia să se comporte şi să acţioneze în spirit civic.

Reamintim faptul că arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.

Nu în ultimul rând, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a încheiat cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – un protocol de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente. Astfel, prin acţiuni comune, se urmăreşte reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei, prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului, care pot duce inclusiv până la neacordarea subvenţiei agricole pentru parcelele de teren în cauză.

Articolul precedentCurse charter către Sharm El-Sheikh introduse, în premieră, pe aeroportul din Sibiu
Articolul următorUn șofer băut a intrat cu mașina în zid