Un tânăr de 25 de ani a ajuns la spital, după ce intrat cu mașina într-un stâlp.

Incidentul s-a petrecut pe DN14, în Copșa Mică, pe fondul vitezei neadaptate.
“Un medieșean în vârstă de 25 de ani, în timp ce conducea spre Mediaș, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea drumului”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Șoferul a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj SMURD Copșa Mică, după care a fost transportat la CPU Mediaș, prezentând contuzie la coloană.
În zona producerii incidentului, nu au fost probleme de trafic.

Articolul precedentMai mulți locuitori din Cisnădie și Șelimbăr vor rămâne, luni, fără curent electric
Articolul următorIoan Bondrea, noul președinte al Senatului ULBS