Un șofer a fost identificat de polițiști, după ce a părăsit locul producerii unui accident rutier.

Incidentul a avut loc în 15 februarie, în jurul orei 14, în municipiul Mediaș, pe strada Nucului, unde un localnic în vârstă de 32 de ani, în timp ce se deplasa pe trotuar în calitate de pieton, a fost acroșat de remorca unui ansamblu rutier al cărui conducător auto s-a pus în mișcare prin viraj la stânga spre strada Cluj.
Pietonul a fost transportat la spital unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.
“Conducătorul ansamblului rutier a părăsit locul producerii accidentului, fiind identificat ulterior, la data de 17 februarie a.c., în persoana unui mureșean în vârstă de 26 de ani”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

Articolul precedentHunedorean urmărit național, depistat de polițiștii sibieni în Râu Sadului
Articolul următorDramă în centrele de izolare din Europa. Cum tratează cele mai importante state epidemia de coronavirus