Un bărbat de 35 de ani și un băiețel de șase ani au ajuns la spital, în urma unui accident rutier ce a avut loc luni seară, pe Valea Oltului – DN7. 

Incidentul s-a petrecut în apropiere de localitatea Lazaret.
“Evenimentul rutier s-a produs pe fondul vitezei neadaptate în curbă și carosabil umed. Un șofer în vârstă de 35 de ani, din București, în timp ce conducea spre Sibiu, a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit parapetul despărțitor de sensuri și s-a răsturnat pe carosabil”, explică Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma accidentului, șoferul și un băiețel de șase ani au fost transportați la spital, conștienți.
“SAJ SIBIU a trimis un echipaj de tip B2 pe Valea Oltului în apropiere de localitatea Lazaret la un accident rutier. Erau patru pasageri, dintre care două victime, un minor de șase ani cu traumatism abdominal și un bărbat de 35 ani cu traumatism cranio-cerebral acut și traumatism de membru superior. SAJ Sibiu a mai deplasat încă o ambulanță pentru a transporta victimele la CPU, respectiv  UPU Sibiu”, au transmis reprezentanții SAJ Sibiu.

În zona producerii accidentului, traficul se desfășoară îngreunat.

Articolul precedentCum vor circula autobuzele Tursib în perioada sărbătorilor de iarnă
Articolul următorVIDEO | Ninge pe Transfăgărășan. Drumarii intervin pentru deszăpezire