Accidentul produs sâmbătă, 22 iunie, în jurul orei 22:00, de pe șoseaua Alba Iulia, a fost provocat de un tânăr de 21 de ani, fără permis, care a furat cheile și mașina unui amic, din parcarea unui local. Acesta a fugit de la locul accidentului. Totul s-a încheiat cu dosar penal pentru „șoferul” fără permis, cu amendă de 1.000 pentru proprietarul mașinii, pentru că nu avea poliță RCA și cu amezi de câte 3.000 de lei date unui număr de 5 persoane care au venit la fața locului accidentului, au adresat injurii polițiștilor și au ulburat ordinea și liniștea publică. 

Potrivit polițiștilor, tânărul conducea dinspre strada Andrei Șaguna spre Șoseaua Alba Iulia. Având viteză, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un stâlp, iar în urma impactului s-a răsturnat pe carosabil. Imediat după producerea evenimentului, soldat cu pagube materiale, șoferul și pasagerul au fugit, abandonând autoturismul.

„În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu, persoana care s-a aflat la volan a fost identificată. Este vorba despre un sibian în vârstă de 21 de ani, care nu deține permis de conducere. De asemenea, din investigații a rezultat și faptul că sibianul ar fi furat autoturismul în cauză cu puțin timp înainte de producerea evenimentului, dintr-o parcare din apropiere, tânărul sustrăgând cheile mașinii de la un amic, din incinta unui local”, spun polițiștii.

Față de sibian s-au declanșat din oficiu cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și furt în scop de folosință.

Mai mult, proprietarul autoturismului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei deoarece mașina nu deține poliță valabilă RCA.

„În timpul desfășurării cercetărilor în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentului, la fața locului s-au adunat mai multe persoane care au avut un comportament recalcitrant față de polițiști. Astfel, cinci persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei fiecare, pentru că au adresat injurii polițiștilor și au tulburat ordinea și liniștea publică”, mai spun polițiștii.

Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.

Articolul precedentIsaiah Philmore, încă un an la BC CSU Sibiu
Articolul următorTânăr de 20 de ani, ajuns la spital după ce mașina condusă de un șofer băut a provocat un accident