În perioada 15 – 16 mai a.c., polițiștii rutieri au constatat 8 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 33 de permise de conducere, au retras 14 certificate de înmatriculare și au aplicat 510 sancțiuni contravenționale în valoare de 151.000 de lei. Cele mai multe dosare penale au fost întocmite în urma constatării infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 15 mai a.c., în jurul orei 02,00, pe DJ 141, în afara localității Bârghiș, polițiștii au testat alcoolscopic un bărbat în vârstă de 49 de ani, domiciliat în Moșna. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 15 mai a.c., în jurul orei 06,30, pe strada Cloșca din municipiul Mediaș, alt conducător auto a prezentat un rezultat pozitiv la testarea cu aparatul etilotest. Este vorba despre un localnic în vârstă de 56 de ani, depistat cu o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată și tot în municipiul Mediaș, în jurul orei 15,30, un ilfovean în vârstă de 55 de ani, la volanul unui autoturism condus pe Șoseaua Sibiului, a fost oprit și testat alcoolscopic, prezentând un rezultat de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sub aceleași coordonate de timp și spațiu, în jurul orei 18,45, pe strada Stephan Ludwig Roth, un alt șofer, localnic în vârstă de 41 de ani, a prezentat o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 16 mai a.c., în jurul orei 08,30,în municipiul Sibiu, pe Calea Șurii Mari, un sibian în vârstă de 56 de ani a fost depistat conducând un autoturism cu o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Toți cei cinci șoferi au fost însoțiți la unități medicale unde le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

De asemenea, în toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Articolul precedent17.000 de euro, despăgubirea pe care o poate primi o fetiţă de la Primăria Mediaș, după ce a fost mușcată de un câine
Articolul următorCe facem dacă ne prinde furtuna- sfaturi de la pompieri