Armata israeliană a realizat bombardamente intense în nordul Fâşiei Gaza, unde continuă operaţiunile terestre, şi a închis drumuri, împiedicând livrarea ajutorului umanitar, a declarat miercuri Apărarea Civilă a teritoriului palestinian asediat, transmite AFP.

La sfârşitul săptămânii trecute, armata a anunţat că a înconjurat zona Jabalia din nordul Fâşiei Gaza şi a lansat noi apeluri pentru evacuarea zonei marţi, spunând că Hamas încearcă să îşi reconstruiască capacităţile, la un an de la începutul războiului purtat de Israel împotriva mişcării islamiste palestiniene.

“Bombardamentele se intensifică, vizând civilii şi casele lor, provocând frică şi teroare considerabilă în rândul locuitorilor”, a declarat miercuri pentru AFP Ahmad al-Kahlut, directorul Apărării Civile din nordul Gazei.

El a indicat că armata israeliană are în vizor, pe lângă Jabalia, oraşele din apropiere Beit Lahia şi Beit Hanun pentru AFP.

“Drumurile au fost închise şi a avut loc un asediu continuu pentru a patra zi consecutiv, fără ca vreo aprovizionare să pătrundă în guvernoratul Gaza de Nord”, a spus el.

“Un număr mare” de persoane au murit în nordul teritoriului în timpul ultimelor operaţiuni israeliene, a mai declarat Ahmad al-Kahlutel, menţionând că actualizarea bilanţului victimelor a fost îngreunat de “dificultatea de a accesa toate zonele” afectate.

Apărarea Civilă, a spus el, a primit apeluri de ajutor din mai multe sectoare, fără ca personalul său să poată ajunge din motive de securitate.

Spitalul Kamal Adwan din Beit Lahia “este încă operaţional şi tratează rănile pe care echipele le pot trata”, potrivit acestuia.

Sistemul spitalicesc din Fâşia Gaza funcţionează doar parţial din cauza lipsei de echipamente şi combustibil.

Marţi, Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană a făcut apel la comunitatea internaţională să furnizeze combustibil, avertizând cu privire la închiderea spitalelor.

Armata israeliană a anunţat miercuri că îşi continuă operaţiunile în Fâşia Gaza şi a afirmat că trupele sale au ucis 20 de luptători palestinieni şi au dezmembrat un depozit de arme în zona Jabalia.

Ofensiva militară a Israelului s-a soldat până acum cu 42.010 de morţi, majoritatea civili, potrivit celui mai recent raport al Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, ale cărui date sunt considerate de încredere de către ONU.

AGERPRES

Articolul precedentTENIS: WIMBLEDON RENUNŢĂ, DUPĂ 147 DE ANI DE TRADIŢIE, LA ARBITRII DE LINIE
Articolul următorCCR A RESPINS ÎN UNANIMITATE NOUA CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA CANDIDATURII LUI MIRCEA GEOANĂ LA PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI