În săptămâna 1 – 7 aprilie polițiștii desfășoară o campanie de depistare în trafic a șoferilor care depășesc viteza legală. Acțiunile sunt dedicate prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei neadaptate sau excesive, în condiţiile în care, la nivel naţional, viteza rămâne principala cauză generatoare de accidente de circulaţie cu consecinţe deosebit de grave.

Principalul obiectiv al activităților polițiștilor îl reprezintă conștientizarea participanților la trafic cu privire la consecințele accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate, consecințe care, adesea, sunt din cele mai grave.

„În acest context, reamintim că, în primele trei luni ale acestui an, pe raza județului Sibiu, viteza excesivă sau neadaptată a dus la producerea a 25 de accidente rutiere soldate cu decesul a patru persoane, rănirea gravă a 11 și rănirea ușoară a altor 42 de oameni. În aceeași perioadă de referință, 3.079 de șoferi au fost amendați pentru că au circulat cu viteză peste limita legală, în cazul a 94 dintre aceștia fiind luată și măsura suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

Polițiștii rutieri vor folosi toate dispozitivele radar din dotare și își vor îndrepta atenția cu precădere către șoferii care încalcă regimul legal de viteză, îndeosebi în zonele cu risc ridicat de producere a accidentelor de circulație, pe toate categoriile de drumuri.

Acţiunile poliţiştilor sibieni se înscriu în calendarul Asociației Polițiilor Rutiere TISPOL – SPEED.

Articolul precedentDouă zile de activități în cadul Zilelor Culturale „Octavian Goga”
Articolul următorRestricții pe A1 până la ora 17:00