Un sibian de 45 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa strada în loc nepermis.

Accidentul a avut loc sâmbătă dimineață, pe DN 106B, la Șura Mică.
“Un bărbat de aproximativ 45 de ani a traversat neregulamentar, fără să se asigure, și a fost lovit de un autoturism condus spre Ocna Sibiului, de către un sibian în vârstă de 19 ani”, explică Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La fața locului au intervenit două echipaje SMURD pentru acordarea asistenței medicale pietonului.
Bărbatul din județul Neamț a fost transportat la UPU Sibiu, prezentând traumatism lombar și fractură la un picior.

Articolul precedentANM a emis cod GALBEN de vreme severă imediată, valabile pentru mai multe zone din țară
Articolul următorA început campania de promovare a județului Sibiu, ca destinație turistică, pe piețele externe