Un bărbat semnalat ca dispărut a fost găsit decedat în apropierea autostrăzii A1.

“La data de 7 martie a.c., în jurul orei 18,30, prin apel 112, Dispeceratul I.P.J. Sibiu a fost sesizat în legătură cu faptul că, într-o rigolă a bretelei de coborâre dinspre A1 spre strada Henri Coandă din municipiul Sibiu, se află cadavrul unui bărbat. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului, împreună cu un medic legist din cadrul S.M.L. Sibiu, au constatat că cele sesizate se confirmă”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

S-a stabilit că persoana în cauză este un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Sibiu, Poșa Victor, a cărui dispariție de la domiciliu a fost reclamată la data de 15 februarie.

Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea datei, dar și a circumstanțelor în care a survenit decesul persoanei în cauză. 

Articolul precedentMonica Anisie, ministrul educației și cercetării, a decis să suspende olimpiadele școlare
Articolul următorMinistrul educației și cercetării a decis să suspende olimpiadele școlare