Un tânăr de 24 de ani, român cu domiciliul în străinătate, a lovit un stâlp care a căzut pe o mașină parcată, în Sibiu. Potrivit cercetărilor polițiștilor, bărbatul era băut.

Incidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 18, în interiorul unei parcări din zona centrală a Sibiului, și s-a soldat cu pagube materiale.
“Polițiștii rutieri care au ajuns la fața locului au constatat că un tânăr de 24 de ani, cetățean român cu domiciliul în străinătate, în timp ce conducea autoturismul în interiorul parcării a intrat în coliziune cu un stâlp care a căzut și a avariat un autoturism parcat”, explică Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere și se află sub influența băuturilor alcoolice (0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat). Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul Penal și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din Codul Penal.

Articolul precedentPostul Realitatea Plus poate fi urmarit online
Articolul următorRășinărean de 17 ani, la volan, fără permis de conducere