100 de persoane cu afecțiuni medicale au avut nevoie în acest sfârșit de săptămână de ajutorul și intervenția pompierilor. Alte 26 de persoane au fost asistate medical de către formațiunile SMURD din cadrul Serviciilor voluntare ale localităţilor Copşa Mică și Dumbrăveni. Totodată, echipajele de terapie intensivă mobilă și de prim-ajutor calificat SMURD au intervenit în aceasta perioadă, pentru acordarea asistenței medicale, la trei accidente rutiere în Sibiu și Copșa Mică.

Tot în acest week-end salvatorii sibieni au localizat și lichidat șapte incendii. Unul dintre ele a izbucnit la două case și o anexa gospodărească (șură) în localitatea Gura Rîului, unul la un autoturism în municipiul Sibiu pe strada Calea Cisnădiei, două incendii s-au manifestat la tomberoane în Municipiul Sibiu, pe str. Ștefan cel Mare, respectiv str. Rusciorului, un incendiu de vegetație uscată a izbucnit pe strada Podului din Sibiu, un altul la hornul unei case de pe strada Aleea Monet, iar în această dimineață un incendiu s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ un hectar din fondul forestier Măgura, din localitatea Cisnădie. În acest ultim incendiu acțiunea este încă în desfășurare.

În acest context, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență recomandă cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire a incendiilor forestiere.

– respectaţi instrucţiunile personalului silvic;
– pregătiţi focul pentru prepararea mâncării doar în locuri special amenajate, respectând regulile de prevenire a incendiilor;
– faceţi focul în locuri cât mai îndepărtate de vegetaţie şi în nici un caz pe timp de secetă excesivă ori în condiţii de vânt;
– nu lăsaţi copiii să se joace cu focul;
– nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii;
– menţineţi curăţenia în pădure: aruncaţi în locurile special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele. Ele ar putea contribui la propagarea incendiilor în pădure ;
– stingeţi cu apă sau pământ focul/cărbunii încinşi înainte de a pleca din pădure .

Prevenind incendiile de pădure se protejează viaţa, mediul şi bunurile.

Articolul precedentUPDATE/FOTO/ Accident feroviar spectaculos la Mârșa. Un tren care transporta echipament militar a intrat într-un camion
Articolul următorTraficul pe A1 este restricționat din cauza unor lucrări