411 discuri optice care prezentau caracteristicile unor mărfuri pirat, nu erau ambalate în carcase originale, nu aveau aplicat timbru holografic, iar titlurile filmelor erau inscripționate cu marker, au fost confiscate de polițiștii de investigarea criminalității economice din Brașov.

“La data de 27 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov au efectuat o verificare la sediul din municipiul Brașov al unei societăți comerciale cu obiect de activitate închiriere filme. Discurile, a căror valoare se ridică la suma de aproximativ 6.200 lei, au fost indisponibilizate în vederea confiscării și urmează a fi expertizate de specialiștii Oficiului Român pentru Drepturile de Autor”, spune Gabriela Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.
Polițiști continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiuni de închiriere sau oferire spre închiriere de mărfuri pirat, instrumentat sub supravegherea parchetului competent.

Articolul precedent11 stejari plantați de copiii din Ruși, de Centenar
Articolul următorEvenimente omagiale, dedicate contribuției Franței la înfăptuirea Marii Uniri, la Sibiu