La data de 6 iunie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut 3 tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, doi din județul Sibiu și unul din județul Vaslui, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, furt în scop de folosință și distrugere, cu un prejudiciu de 35.000 de lei.

În fapt, cei trei sunt bănuiți că, la data de 6 iunie a.c., în jurul orei 03,45, ar fi pătruns fără drept în incinta unui local din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras un telefon mobil, pachete de țigări, băuturi alcoolice, bani și cheile unui autoturism. Ulterior, tinerii ar fi sustras autoturismul parcat în apropierea localului, distrugând bariera de acces în parcare, și l-ar fi condus până pe A1, la km. 289, la limita cu județul Alba, unde au fost depistați de către polițiștii de investigații criminale și cei din cadrul Biroului Poliție Autostrăzi A1 Râmnicu – Vâlcea – Deva.

Polițiștii de investigații criminale au reușit recuperarea de bunuri în valoare de aproximativ 24.000 de lei, bunuri pe care cei trei tineri le aveau asupra lor în momentul depistării.

În baza administrării probatoriului, polițiștii sibieni au luat măsura reținerii persoanelor în cauză, urmând a fi prezentate unității de parchet competente pentru aplicarea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a celor trei persoane.

Articolul precedentDin cauza nepăsării, statul pierde 1 miliard de Euro/an prin reparațiile auto nefiscalizate care au explodat în ultimii 2 ani.
Articolul următorUn ciclon periculos lovește România. Ce zone vor fi afectate de furtuni violente și ploi torențiale