Petrecere cu manele la liceul unde a fost profesor președintele României, Klaus Iohannis. În urma unui eveniment caritabil, elevii de la Colegiul Național ,,Samuel von Brukenthal” au încins grătarele și au dat muzica la maximum chiar în curtea școlii. 

Unul dintre cele mai prestigioase colegii din Sibiu, la care a învățat și a predat fizică chiar președintele Klaus Iohannis, a organizat miercuri, 21 decembrie, un bazar caritabil, care s-a transformat în final într-o petrecere cu mici și manele. Elevii de la Colegiul Național „ Samuel von Brukenthal” au făcut grătare chiar în curtea școlii, relatează Realitatea PLUS.

Colegiul este unul dintre cele mai prestigioase din oraș și târgul organizat în interior avea ca scop să strângă fonduri pentru persoanele care suferă de boli incurabile.

Târgul a fost organizat pentru strângerea de fonduri pentru Hospice „Casa Speranței” dar s-a finalizat cu o petrecere, după ce elevii de la Colegiul Brukenthal au încins grătarele și au pus manele la volum maxim în curtea liceului din mijlocul Sibiului.

Directorul liceului spune că a avut loc strict pe domeniul școlii, iar muzica a fost oprită când s-a constatat că volumul era prea mare. Mai mult, Inspectoratul Școlar Sibiu descrie acest eveniment drept ,,regretabil” și spune că nici nu a fost înștiințat cu privire la organizarea unui eveniment sau să fi fost cerută vreo aprobare, relatează Realitatea PLUS. 

În același timp, reacția ISJ Sibiu este criticată de profesorul universitar Marian Popescu, președintele Comisiei de etică a Universității din București: „Frondă” istorică la Sibiu. Autoritățile școlare au fost surprinse de ce s-a întâmplat în curtea celebrului colegiu. Nu poate fi decât un coșmar multicultural. Autoritățile școlare spun că nu li s-a cerut…aprobarea, nu știau…Aprobarea pentru ce?”, potrivit mesajului postat pe facebook.

„Totul s-a desfășurat în incinta școlii, nu pe domeniul public. A fost o acțiune exclusiv în școală, pe terenul școlii. Când am sesizat că muzica este prea tare, s-a oprit. Nu a fost nici o petrecere, a fost o acțiune de strângere de fonduri pentru elevii nevoiași din școală și pentru hospice-ul de copii. Este o activitate tradițională a școlii care s-a desfășurat în fiecare an, excluzând  anii de pandemie”, a declarat directoarea Colegiului Național „ Samuel von Brukenthal, Monica Hay, citată de Ora de Sibiu.

Articolul precedentHoroscop 23 decembrie. Noroc fantastic la bani pentru două zodii – termină anul scăldându-se în bogății
Articolul următorPrognoza meteo pe o lună: temperaturi anormale, aer tropical. Cum va fi vremea până pe 23 ianuarie