Meteorologii au emis cod galben de ninsori pentu această noapte.

Conform atenționării emise de ANM, din seara zilei de sâmbătă va ninge moderat, respectiv cantități de precipitații în jur de 15 l/mp, în zona Carpaților Orientali și nordul Moldovei, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Pe parcursul zilei de duminică, aria ninsorilor va cuprinde și Carpații Meridionali, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 55 -.70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.
“Dat fiind contextul medical pe care îl traversăm ca națiune și nu numai, principala recomandare pe care v-o adresăm este să stați acasă!”, transmite IPJ Sibiu.
Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu îndeamnă șoferii care vor ieși, totuși, pe străzi, să țină cont de câteva recomandări:
– Circulați cu viteză adaptată la condițiile de vizibilitate redusă, precipitații, carosabil umed, drum în curbă.
– Măriți distanța între autovehicule astfel încât, în eventualitatea unui eveniment neprevăzut, să puteți opri în siguranță.
– Folosiți luminile de întâlnire pe tot parcursul deplasării, indiferent de categoria de drum pe care circulați.
– Asigurați-vă foarte bine înainte de a depăși, de a vira la stânga sau de a schimba banda de deplasare.
– Nu conduceți dacă sunteți obosiți sau ați conumat alcool.
– Respectați semnalele polițiștilor rutieri aflați pe traseul dumneavoastră.

Articolul precedentMihai Daraban, președintele CCIR, privește, de pe margine, cum IMM-urile se prăbușesc
Articolul următorIncendiu la o fermă din Moșna. Peste 100 de animale, salvate