În 27 și 28 iunie,  de la ora 18:00, la librăria Humanitas din Sibiu au loc colocviile revistei Transilvania, ediția a XV-a. Se va discuta despre cei 30 de ani de literatură de după comunism și se vor dezbate trei decenii de transformare în planul literaturii.

Ediția din acest an are ca invitați scriitori, profesori universitari, cercetători științifici, directori ai Institutelor Academiei și scriitori din cele mai importante centre de cultură și cercetare ale țării. Evenimentele vor fi moderate de organizatorii evenimentului, membri ai redacției Revistei Transilvania, scriitorii și criticii Radu Vancu, Dragoș Varga, Vlad Pojoga și Ștefan Baghiu.

Deschiderea Colocviilor va avea loc joi, 27 iunie, la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu. Tema discuției inaugurale va fi 1989-2019: Literatura română la 30 de ani după comunism.

Vineri, 28 iunie, de la ora 18:00, tot la Librăria Humanitas, va avea loc o dezbatere cu tema Poezia română în ultimii 30 de ani, în cadrul căreia vor fi lansate cărțile recente de poezie ale lui Florin Iaru & Emilian Galaicu-Păun, doi dintre cei mai importanți poeți români de azi.

 

Articolul precedent„Bujorul de munte” înflorește la Gura Râului
Articolul următorColiziune între trei mașini în zona aeroportului