China a interzis luni „complet” și cu efect imediat comerțul și consumul de animale sălbatice, o practică suspectată în propagarea noului coronavirus, scrie AFP.

Comitetul permanent al Parlamentului chinez s-a reunit luni și a aprobat o propunere “pentru interzicerea completă” a comerțului de animale sălbatice, “abolirea prostului obicei de a consuma prea multe animale sălbatice și protejarea eficientă a sănătății și vieții populației”, a anunțat televiziunea de stat CCTV.

În încercarea de a stopa propagarea epidemiei de pneumonie virală care ar fi plecat dintr-o piață de animale sălbatice pentru consumul uman, China a adoptat la finalul lui ianuarie o directivă care interzicea temporar acest comerț, “până la finalul situației epidemice naționale”.

Comerțul cu animale sălbatice a fost de asemenea interzis în timpul epidemiei SARS, în 2002-2003, un coronavirus pentru a cărei transmisie a fost incriminat tot consumul de animale sălbatice. Dar, după aceea, a fost rapid reluat. Organizațiile pentru protecția animalelor au acuzat China că tolerează un comerț ascuns de animale exotice folosite pentru bucătăria sau medicina tradițională.

Decizia de luni a fost luată de comitetul permanent al Parlamentului care se reunește între sesiunile plenare ale Adunării Naționale Populare (ANP, Parlamentul). Acest comitet a amânat luni sine die sesiunea anuală a ANP din cauza epidemiei.

Comitetul a decis această interdicție cu aplicare imediată, în așteptarea votării unei legi definitive, a precizat CCTV. Epidemia de coronavirus a subliniat „problema importantă a consumului excesiv de animale sălbatice și marile pericole ascunse pentru sănătatea și securitatea publică”, a adăugat televiziunea națională.

Experți chinezi cred că virusul a apărut într-o piață din Wuhan (centru) unde erau vândute animale sălbatice pentru consumul uman.

Coronavirusul, care a ucis deja peste 2.600 de oameni în China și circa 30 în celelalte zone ale lumii, a fost identificat în decembrie 2019 în această piață. Sursa exactă a noului coronavirus nu a fost confirmată încă. Cercetătorii suspectează un mamifer, pe listă apărând pe rând liliacul, pangolinul sau alte animale. Pentru SARS, cercetătorii au identificat ca animale “rezervor” liliacul și civeta ca “gazdă intermediară” care a permis virusului să se adapteze la om.

Civetele figurau printre zecile de specii vândute de comercianții din Wuhan, potrivit unei liste de prețuri care a circulat pe internet în China. Aici mai apăreau șobolani, șerpi, salamandre gigant sau pui de lup.

Articolul precedentItalian cu febră mare, aterizat pe Aeroportul Internațional Sibiu, preluat de ISU. I se vor recolta analize pentru coronavirus
Articolul următorBanca Centrală a Suediei a început să testeze o monedă digitală