Concurs pentru denumirea celui mai nou parc al Sibiului, situat în zona străzii Preot Bacca. Vă invităm să propuneți un nume în perioada 9-19 ianuarie pe formularul electronic de aici:
 
Dăm startul concursului pentru denumirea celui mai nou parc al Sibiului! Îi invit pe sibieni să completeze formularul electronic și să ne transmită o propunere de nume, ținând în primul rând cont de locația parcului și de ceea ce acesta oferă. Parcul este situat într-o zonă terasată înaltă, colinară, care oferă o panoramă frumoasă asupra luncii râului Cibin și a munților Cindrel, dar și asupra Aeroportului Sibiului. Din parc, apusurile sunt minunate, mai ales în contextul zonei de belvedere, iar prin amplasarea lui la marginea zonelor locuite, liniștea este surprinzătoare pentru un mediu urban. Sper să avem un număr cât mai mare de propuneri pentru că scopul este acela ca sibienii să simtă că parcul le aparține – pentru ei l-am creat” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
 
Pașii următori:
– După centralizarea propunerilor de nume, un juriu format din 7 persoane va selecta cele mai reprezentative 5 denumiri.
– În faza a doua a concursului, sibienii vor fi invitați să voteze pentru una dintre cele 5 nume selectate. Cei care au propus primele 3 denumiri clasate în urma votului vor fi premiați de Primăria Sibiu. Aici aflați mai multe detalii despre premii: https://sibiu.ro/primaria/comunicat/10957
 
Reamintim că cel mai nou parc al Sibiului va include dotări pentru toate vârstele, atât pentru odihnă și relaxare, cât și pentru persoanele care doresc o relaxare activă: spații verzi amenajate cu iarbă, arbori, arbuști și flori, un labirint verde, o zonă de belvedere, o fântână arteziană și un inel de apă amenajat în mijlocul parcului, alei pietonale și alei verzi, un pump track, terenuri de sport și minigolf, o zonă de fitness și workout, două locuri de joacă și o mini-tiroliană.
Articolul precedentȘedință crucială pentru ratele românilor. Ce anunț face Banca Națională
Articolul următorCod portocaliu și cod galben de ninsori și ploi în România pentru zilele următoare – Harta