Un echipaj SMURD cu medic intervine de urgență pe strada Bârsei din municipiul Sibiu, pentru a acorda îngrijiri medicale unui minor. Băiatul în vârstă de 3 ani a căzut de la etajul 5 al unui imobil, suferind multiple traumatisme severe. 

Echipajul medical l-a intubat, minorul fiind inconștient. Aceasta va fi transportat de urgență la Spitalul de Pediatrie.

În această dimineață, la ora 08.22, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că un copil în vârstă de aproximativ 3 ani este inconștient, pe un trotuar de pe strada Bârsei din municipiul Sibiu.

La fața locului au intervenit polițiști și echipaje medicale, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că este vorba despre un copil în vârstă de 3 ani care ar fi căzut de la etajul 5 al imobilului unde locuia.

După acordarea primului ajutor la fața locului, copilul a fost transportat la spital în stare gravă.

La nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

Sursa: Realitatea de Sibiu

Articolul precedentData până la care românii vor plăti preţ plafonat la energie
Articolul următorIncendiu violent, la o gospodărie din județul Sibiu