Un copil de zece ani fost mușcat de o viperă în Râu Sadului. Acesta a primit antidotul antiviperin abia după trei ore, la Spitalul de Pediatrie.

Copilul a fost transportat în primă fază la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, dar aici nu existau doze de vaccin antiviperin.
„Copilul s-a prezentat la noi la spital cu mușcătură de viperă. Colegii mei au sunat peste tot în județele apropiate, însă doar la Alba Iulia a fost găsită o doză, care i-a fost administrată copilului și a fost salvat. Băiețelul se poate considera norocos, am înțeles că lipsește acest ser cam de peste tot. În prezent, starea lui este bună, nu sunt probleme”, a declarat dr. Ioana Mătăcuță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu.
Potrivit acesteia, copilul a fost mușcat de viperă luni după-amiază.
Rudele copilului au precizat că acesta ar fi fost mușcat de viperă după ce ar fi încercat să o ia de coadă și să o ducă în iarbă.

FOTO: Arhiva Realitatea

Articolul precedentA început Bursa de Spectacole de la Sibiu
Articolul următor“Parking”, în regia lui Tudor Giurgiu, deschide a 13-a ediție TIFF Sibiu